Florin Dumitrescu (34 de ani), unul dintre cei trei bucătari de la Chefi la Cuțite, este nevoit să trăiască toată viața cu un diagnostic crunt. Boala de care suferă i-a pus de-a lungul timpului multe bețe în roate și l-a făcut să treacă tot mai des pe la medic. Iată despre ce este vorba mai exact.
Este unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din România care a reușit să uimească de-a lungul timpului prin intermediul preparatelor sale culinare de excepție. Florin Dumitrescu, căci despre el este vorba, face parte din juriul de la Chefi la Cuțite, emisiune difuzată pe Antena 1 ce îi atrage periodic pe cei care își doresc să ajungă bucătari pricepuți.
Deși duce o viață frumoasă și reușește să fie un soț și un tată priceput, Florin Dumitrescu este nevoit să facă față unei boli care s-a instaurat în corpul său încă din adolescență. Problemele de sănătate cauzate de lipsa hranei l-au făcut pe juratul de la Antena 1 să ajungă de multe ori pe mâna medicilor.
Se pare că la vârsta de 16 ani Florin Dumitrescu a descoperit că suferă de gastrită, o boală pe care a dobândit-o din cauza lipsei hranei. Pe atunci, juratul de la Chefi la Cuțite lucra în bucătărie, însă evita să mănânce, iar stomacul său a fost „păcălit”, după cum susține chiar el.
„Eu la 16 ani nu mâncam. Avem 61–62 de kilograme, nu avem nicio treabă cu mâncarea, doar o găteam. La 16 ani, am descoperit pentru prima dată gastrita. În momentul în care gătești, stomacul tău funcționează, pentru că e păcălit de miros și crede el că mănâncă.
Și macină, macină și nu mai ai foame, nu mai simți foamea și ai senzația că poți să o duci la nesfârșit. La 20 de ani am descoperit mâncarea și m-am îngrășat”, a declarat Florin Dumitrescu în podcast-ul lui George Buhnici.